Rugozitatea suprafeței, adesea prescurtat larugozitate, este o componentă a finisării suprafeței (textura suprafeței). Se cuantifică prin abaterile în direcția vectorului normal al unei suprafețe reale de la forma sa ideală. Dacă aceste abateri sunt mari, suprafața este rugoasă; daca sunt mici, suprafata este neteda. În metrologia suprafeței, rugozitatea este de obicei considerată a fi componenta de înaltă frecvență, cu lungime de undă scurtă a unei suprafețe măsurate. Cu toate acestea, în practică este adesea necesar să se cunoască atât amplitudinea, cât și frecvența pentru a se asigura că o suprafață este potrivită unui scop.
Rugozitatea poate fi măsurată prin comparație manuală cu un „comparator de rugozitate a suprafeței” (o probă de rugozitate cunoscută a suprafeței), dar mai general o măsurare a profilului de suprafață se face cu un profilometru. Acestea pot fi de tip contact (de obicei un stylus diamant) sau optice (de exemplu: un interferometru cu lumină albă sau un microscop confocal cu scanare laser).
Cu toate acestea, rugozitatea controlată poate fi adesea de dorit. De exemplu, o suprafață lucioasă poate fi prea strălucitoare pentru ochi și prea alunecoasă pentru deget (un touchpad este un exemplu bun), așa că este necesară o rugozitate controlată. Acesta este un caz în care atât amplitudinea, cât și frecvența sunt foarte importante.
Din Wikipedia, enciclopedia liberă