Tehnologia de control numeric (denumire engleză: abrevierea Numerical Control: NC) se referă la tehnologia care utilizează instrucțiuni digitale compuse din numere, caractere și simboluri pentru a realiza controlul mișcării unuia sau mai multor echipamente mecanice.
Controlul numeric utilizează, în general, un computer cu scop general sau cu scop special pentru a realiza controlul digital al programului, astfel încât controlul numeric este numit și control numeric computerizat (Control numeric computerizat), denumit CNC. De obicei controlează cantități mecanice, cum ar fi poziția, unghiul, viteza și cantitățile de comutare legate de fluxul de energie mecanică.
Generarea controlului numeric depinde de aspectul purtătorilor de date și de operațiunile de date binare. În 1908, a apărut suportul de date interschimbabil din tablă perforată; la sfarsitul secolului al XIX-lea a fost inventat sistemul de control cu hartia ca suport de date si cu functii auxiliare; în 1938, Shannon a efectuat calcularea și transmiterea rapidă a datelor la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, SUA.
A pus bazele calculatoarelor moderne, inclusiv sistemelor de control numeric computerizat. Tehnologia de control numeric este dezvoltată în strânsă combinație cu controlul mașinii-unelte. În 1952, a apărut prima mașină-uneltă CNC, care a devenit un eveniment de epocă în istoria industriei mondiale de mașini și a promovat dezvoltarea automatizării.